Dosar penal după explozia dintr-un bloc din Bistrița. Un tânăr, în stare gravă

Dosar penal după explozia dintr-un bloc din Bistrița. Un tânăr, în stare gravă

La fața locului a ajuns un expert acreditat de la Cluj, în probleme de rezistență a clădirilor care efectuează la această oră o anchetă, în urma căreia autorităților locale li se va comunica dacă blocul prezintă sau nu siguranță și dacă oamenii se pot întoarce la locuințele lor, excepție făcând apartamentele grav afectate de explozie.

„Este vorba de 5-6 apartamente care sunt grav afectate de explozie și în care nu se poate locui. Dacă voi primi acordul, oamenii se pot întoarce la locuințele lor. Suntem pregătiți să intervenim rapid în urma deciziei expertului. Scopul nostru este să terminăm într-un termen cât mai rapid și să lăsăm oamenii sunt să întoarcă la casele lor acolo unde structura nu este afectată. O să desemnăm companii de specialitate care se poată interveni de urgență pentru a reface locuințele și a curăța zona”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Majoritatea bistrițenilor care au apartamentele afectate de explozie nu au asigurări însă autoritățile spun că toți vor beneficia de sumele pe care Primăria Bistrița le va aloca din fondul de rezervă bugetară pentru intervențiile de urgență.

Criminaliștii de la Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud efectuează și ei cercetări și urmează să stabilească dacă explozia a fost provocată sau dacă este vorba de un accident.

Din primele concluzii, anchetatorii au stabilit că în apartamentul în care s-a petrecut deflagrația exista o instalație de încălzire improvizată cu butelie.

Compania de distribuție a gazului On Gaz anunță că „echipele de intervenție ale companiei s-au deplasat de urgență la fața locului și au luat toate măsurile de siguranță. În urma verificărilor efectuate la rețeaua de distribuție stradală nu au fost detectate scăpări de gaz. A fost demarată o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor și a cauzelor care au dus la acest incident”.

Nouă persoane prin care și un copil de nouă luni au fost transportate miercuri dimineața la Spitalul de Urgență din Bistrița după ce au fost afectate de explozie, însă majoritatea au refuzat să rămână internate în spital.

„Copilul a suferit o contuzie frontală cu escoriații de piramidală nazală în regiunea temporar posterioară, însă părinții au refuzat internarea pentru supraveghere a sugarului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud, doctor Mihaela Mastan.

Tânărul în vârstă de 24 de ani, care a fost rănit în explozia dintr-un bloc din Bistrița și transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, este în stare gravă, având arsuri pe 80% din suprafața corpului, iar prognosticul medicilor fiind rezervat, potrivit Ministerului Sănătății.

Potrivit datelor de la Ministerului Sănătății, starea pacientului adus de la Bistrița la Spitalul Bagdasar Arseni din București este gravă, are arsuri pe 80% din suprafața corpului, este intubat și ventilat mecanic, a fost internat în secția de anestezie și terapie intensivă, prognosticul medicilor în ceea ce-l privește fiind rezervat.Victimele exploziei, deși au suferit traumatisme, au refuzat să rămână în spital, semnând externarea pe proprie răspundere.

Potrivit șefului Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud, comisarul șef Claudiu Jurcan, în acest caz a fost deschis dosar penal, cercetările fiind în curs.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?